O zi din viata mea- leapsa

Am primit o leapsa de la Le Petit Prince, si pentru ca recunosc am cam ignorat blogul in ultima perioada, m-am hotarat sa o accept. Inainte de a trece mai departe dau leapsa tuturor celor care doresc sa ne prezinte in modul lor o zi petrecuta de ei.
Recunosc, nu am o viata palpitanta.
Dimineata, trezirea la ora 6.30. La 7.30 ies din casa, ma urc in masina si pornesc spre munca. Sunt printre norocosii care dimineata ajung destul de repede ( cam 10 min).Ziua de munca o incep cu o cafea, si cand si cand cu cate tigara, inca nu am renuntat definitiv la viciu, dar am redus considerabil numarul de tigari fumate. Pe undeva pe la ora 8 jumate ma asez in fata calculatorului si ma mai ridic in jur de 12, nu de alta dar stomacul ma cam anunta ca ar manca si el ceva. Pauza de masa e chiar placuta, mai schimb o vorba cu alti colegi, dupa care iar ma asez la birou pana teoretic la ora 5.30...practic se poate mai mult, insa recunosc, imi place ce fac in momentul asta, incat nu simt ca o problema, oricum eu recunosc am oarescare tendinta de a fi workaholica. Drumul spre casa seara nu este la fel de rapid ca dimineata, dar intr-un final ajung si acasa. Acasa , mananc, mai verific un blog, mai rasfoiesc cate o carte, desi nu mai citesc la fel de mult cum citeam in alte dati urmat de un somn de voie.
Am acceptat leapsa, dar v-am anuntat ca e o zi chiar plictisitoare din punctul de vedere al multora.

ups

dup-o tresarire amara
ma trezesc iarasi in strada.
ninge, ploua, ce conteaza
maine se insenineaza.
peste strazi peste copaci,
ma inec iar pe uscat,
lasa ca nu-i o problema
peste tot sunt doar cadavre,
nu-s eu singura lovita
de un glont intr-o ruleta
ce sa fac, de am uitat
pistolul era-ncarcat
prost ii cel care a tras
ups , sunt eu, iar am uitat...

cautare

pot sa trec peste toate,
cat sufletul imi e curat,
dar ce ma fac cand el e greu
si nici o rugaciune nu alina?

am adunat atat de multe,
si nu sunt toate dintr-o viata.
sunt zecile de inimi ce-au trecut
prin milioane de tentatii...

am tot plecat si revenit
mereu sperand ca sunt mai buna,
dar am gresit, si iar am luat-o
mereu de la-nceput de drum.

caut in suflet mantuirea,
caut acea raza mai buna,
caut in mine izbavirea,
caut acea lumina calda,

si nu ma las, am s-o gasesc
de nu in asta viata-n alta,
si tot am sa ma linistesc
cararea buna-am sa aleg...

Sec

Poate ca asa a fost scris, poate chiar asa ar fi trebuit sa se intample...cine stie...eu clar nu stiu, nu stiu nimic. Ma trezesc dimineata, beau cafeaua, ma urc in masina, pornesc spre munca. Sec. Dar numai sec, deloc gustos...sec. Soarele rasare frumos, dimineata pare rupta din alta poveste, nu una monotona. Cine a stiut, cine ar fi crezut. Cand eram sus si mi-am ales pasii, oare doar atata inspiratie am avut...se prea poate, cred ca inca de pe atunci aveam un masochism incedibil...am ales exact ceva care sa ma solicite, sa ma forteze, sa imi creeze nemultumiri si insatisfactii. Doamne ce lumina superba, ce culori superbe, nuantele de galben portocaliu pe albastrul diminetii. Si cand te gandesti ca nu am suportat niciodata portocaliul si galbenul, iar acum, parca nu ma mai satur sa le privesc. As vrea ca drumul asta sa dureze cat mai mult, timpul sa se opreasca in loc si sa pot sa imi umplu sufletul cu portocaliu. Instant dispar din sirul de masini, dispar din viata mea, si ajung acolo, pe un varf de munte, aproape de un lac si vad, vad soarele cum apare. Cata minunatie...Bariera s-a ridicat, claxoanele isi urla disperarea, ajung la birou...si parca totusi ziua de azi e chiar buna.

jocul

mi-am pus dorul intr-un cui,
agatat poate pe-o usa,
mi-am lasat dorintele
pe o masa aruncate,
cu ideile-am fost rea,
in picioare le-am calcat,
iar cu sentimentele
am facut un schimb marunt.
m-am jucat cu ce-i uman,
ce la toti e nelipsit,
iar, frumos eu la final,
l-am pierdut in fata lui.
cert e ca nu mi-a pasat
cand pe toate el le-a strans,
ba parca i-as mai fi dat
sacul sa-l golesc complet...
cat de usurata am fost,
cand de-acolo am plecat,
libera si sincera
rupta de-orice necaz

ganduri

Ce faceti cand sunteti dezamagiti de ceva sau cineva? care este reactia in fata adevarului? il negati? il confruntati? il amagiti sau poate chiar denaturati? Eu am incercat toate varinatele acestea si poate inca altele in plus. N-a fost nici bine si nici rau, a fost bine pentru ca am gasit varianta care mi se potriveste in functie de situatie, a fost rau ca am pierdut si timp si neuroni, dar a fost foarte bine ca am realizat ca cel mai rau este sa amagesti adevarul, sa il negi, sa il denaturezi. De ce spre exemplu sa amagesc singuratatea, sa ma mint ca sunt iubit/a , ca iubesc si eu la randul meu, numai sa nu recunosc ca da trec printr-o perioada proasta, da am parasit sau am fost parasit/a, da sunt singur/a si trebuie sa accept si sa vindec orice rana si sa umplu golurile din mine insumi/insami. Nu condamn, nu ma refer la nimeni in particular... ci doar constat. Toti ne mintim, si ne ascundem de cate ceva. Toti, sau aproape toti, ne creem de cele mai multe ori cate un gard vopsit in exterior, in casa in familie, iar inauntru lasam sa apara vidul. Vidul de emotii reale, vidul in ceea ce inseamna sa fi cu adevarat uman si viu. Traim o piesa de teatru doar ca sa ne amagim ca suntem fericiti, si de cele mai multe ori ratam fericirea normala fiecaruia, fericirea reala, acea fericire creata si din momente bune si din momente rele, care ne implineste, pentru ca nu dorim sa accept si raul. Vi se pare normal sa spui te iubesc unei persoane, dar sa nu simti, ci doar iti creezi un surogat? vi se pare normal sa va traiti viata in amagire? Va place sa va mintiti ca povestile inca exista, numai ca sa va puteti da un "happy end",si Mos Craciun coboara pe horn si ne aduce spirutul minunat al bunatati numai prin simpla lui idee? cui da, le doresc multa fericire in decorul de teatru...

cutiuta cu amintiri

Nu stiu voi, dar eu cand eram mai mica mi-am facut o cutiuta unde cu timpul am adunat fel si fel de lucuri. In seara asta m-a cuprins melancolia si am inceput sa ma uit prin ea. Un sentiment incredibil m-a cuprins. Am revazut poze pe care le uitasem ( e adevarat cred ca au trecut mai bine de 2 ani de cand nu am mai deschis-o), surprize turbo, cartoane cu hercule si Xena, pietre adunate de prin munti si locurile unde ajungeam pentru prima data ( nu stiu de unde am obicieiul asta), vederi de peste tot, felicitari muzicale primite de la rudele din afara( pe cand aveam)si colectia mea(impropriu spus) de bancnote vechi si monezi. Am revazut banii colectioanti(din nou impropriu spu), multi dintre ei pe care am apucat si eu sa ii folosesc si altii pe care i-au folosit bunicii si strabunicii mei prin 1940. M-au amuzant diferitele dimensiuni ale banilor din diferite perioade ale Romaniei, de la foarte mari la foarte mici, asa ca am facut vreo cateva poze sa vi le arat> Sper sa va placa amintirile mele: